luni, 25 aprilie 2011






Exercitii spirituale


Paşcani: Exerciţii spirituale pentru cercetaşii ASCRO
În drumul aşteptării învierii Domnului nostru Isus Cristos, în perioada Postului Mare, între 17 şi 20 aprilie 2011, cerceta
şii din Dieceza de Iaşi au participat la exerciţii spirituale în două locuri: Paşcani şi Ploscuţeni.
Cercetaşii din Pildeşti au participat la exerciţii spirituale în Paşcani, la mănăstirea "Cavanis", organizatori fiind chiar lideri din centru. Alături de 13 cercetaşi din Pildeşti, lideri şi exploratori, au fost şi alţii din Iaşi, Valea Lupului şi Roman.
Programul acestor zile a fost organizat de C. L. Pildeşti şi pr. Alois Hîrja, în colaborare cu pr.Egidiu Condac, directorul Centrului Diecezan Caritas Iaşi, care s-a ocupat de îndrumarea spirituală. De asemenea, în organizarea acestor zile au contribuit şi dna Gabriela împreună cu dna Dana care au avut grijă ca noi să mâncăm bine. Totodată părintele Antonio Elcio, gazda noastră, ne-a ajutat punându-ne la dispoziţie nu doar casa, ci şi timpul său pentru colocvii sau spovezi.
Programul a constat în momente de meditaţie, reflecţie personală, discuţii în grup, liturghie şi alte rugăciuni care ne-au introdus în cadrul acestor exerciţii.Pr. Egidiu a reuşit să atingă câteva puncte esenţiale din viaţa tinerilor ca: suferinţa în antiteză cu jertfa lui Cristos, raportul dintre om şi Dumnezeu, ilustrând libertatea provenită din credinţă, despre rugăciune şi iertare şi totodată despre recunoaşterea celui înviat.
Au fost puncte de reflecţie care au ajutat la conştientizarea drumului nostru spiritual şi unde neaflăm în acest moment, făcându-ne să luăm decizii importante în ceea ce priveşte relaţia noastră cu Dumnezeu şi, de asemenea, în transpunerea credinţei în faptele şi în relaţiile cu ceilalţi.Pe lângă toate aceste puncte de reflecţie, la progresul spiritual au contribuit şi momentele de colocviu şi spovadă, îndrumate de pr. Egidiu şi pr. Elcio. De asemenea, discuţiile în grup au avut un mare efect asupra multora dintre noi, fiind un bun prilej de a ne asculta unii pe alţii, de a afla noi opinii, de a ne cunoaşte unii pe alţii şi nu în ultimul rând de a ne descoperi.
O altă parte a timpului a fost dedicată vizionării a două filme educative, din care am putut învăţa foarte multe lucruri benefice mai ales perioadei în care ne aflăm. Toate aceste lucruri vor contribui atât la progresul nostru spiritual, cât şi la o pregătire mai intensă pentru sărbătoarea ce urmează.
Ca dovadă atuturor acestor lucruri, iată două mărturii:

- "A fost pentru prima dată participarea la o asemenea activitate şi cu siguranţa nu va fi ultima, căci mi-a plăcut extrem de mult. Mă simt mai liniştită, am găsit răspuns la multe întrebări care mă frământau şi am descoperit multe lucruri noi şi interesante pe care ar trebui să le urmăm pentru a creşte pe scara spiritualităţii. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să participăm la o asemenea activitate măcar o dată pe an, atât pentru noi cât şi pentru cei din jurul nostru" (Alina Mârţ, explorator)
- "Pentru mine aceasta a fost o experienţă dintrecele pe care merită să le trăiesc de fiecare dată când am ocazia, mai ales în perioada Săptămânii Mari. Dorinţa de a mai trăi o astfel de experienţă vine mai ales din bagajul cu care m-am întors acasă. Am venit cu un bagaj mare de idei şi hotărâri, dar mai ales de «apă vie» pentrua-mi uda rădăcina şi a vedea roadele. Mi-am propus să fructific tot ce am învăţat, bineînţeles cu ajutorul lui Dumnezeu" (A.D., ajutor de lider)
Concluzionând, aceste exerciţii spirituale au fost benefice pentru progresul spiritual al fiecăruia, iar roadele acestora se vor vedea cu siguranţă în timp. Mulţumim tuturor celor care s-au ocupat de toate aceste lucruri, iar Dumnezeu să le dea puterea de a le organiza şi altă dată, pentru o îmbogăţire mai multora dintre noi.


REALIZAT DE: Angela Dimişcă
lecturi: 43.









































marți, 12 aprilie 2011


Reculegere pentru ceretasi


Sâmbătă, 26.03.2011, cercetaşii din Pildeşti şi Hălăuceşti s-au întâlnit pentru a înălţa falnic, de-asupra păcatelor, un pod ce călăuzeşte spre lumina reprezentată de Cristos. Cunoaştem foarte bine pasajul din evanghelia dupa Sf. Ioan, în care Isus ne invită să credem în el, Lumina lumii, pentru a avea viaţa veşnică. Ştiind că suntem oameni slabi şi plini de păcate, în ambient de linişte exterioară şi sufletească, am făcut posibilă o zi de reculegere în Casa Surorilor Franciscane de Assisi din Hălăuceşti.

Programul a încept în jurul orei 9 dimineaţa cu o mică rugăciune de ambientare, în care aproximativ treizeci de perechi de mâini s-au legat căutând prezenţa lui Dumnezeu. Meditaţia a fost susţinută de părintele Claudiu Mărtişcă, care ne-a prezentat foarte frumos dilema spirituală a tânărului din ziua de azi, apelând la Google-ul creştinului, Biblia. Prin Isus, noi suntem lumina care luminează în întuneric, dar prin faptul că ne lăsăm dominaţi de materialismul cotidian, de modele false şi anturaje nepotrivite, tindem să ne pierdem din intensitate… Un exemplu banal, dar foarte sugestiv nu a întârziat să vină: Noi tinerii ne limităm în vedere asemenea calului şi înhămaţi fiind la căruţa vieţii, ne lăsăm conduşi de cel rău. Următorul pas a fost să ne împărţim în grupuri mici de discuţii şi să punem totul la comun, căutând soluţii. Am constatat că scaunul de spovadă este pentru mulţi un loc ce inspiră frică şi reticenţă, iar lumina care ne reprezintă, pâlpâie undeva în semiumbră . Am ajuns la concluzia că intensitatea luminii se schimbă odată cu eliberarea totală în confesional şi îngrijirea continuă a sufletului ne mulţumeşte cu adevărat, transformându-ne în sprijin pentru alţii.

DSC01539 300x225   Reculegere pentru cercetaşi

Pe parcursul orelor prevăzute în program, am vizitat biserica, am avut parte de momente de voie bună şi de savurare a prânzului. Am pus în practică cele discutate în prima parte a zilei participând deschis la colocviu şi spovezi, precum şi prin momentele de regăsire şi meditaţie.

Am încheiat această zi unică şi cu adevărat hrănitoare pentru toţi, participând la Sf. Liturghie, prezidată de părintele Claudiu şi mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru darurile spirituale oferite.

Realizat de: Adina Francu